La restaurant în japoneză poți începe cu câteva formule stabile: atragi atenția politicos, indici preparatul, ceri apă și soliciți nota. Nu trebuie să înțelegi un meniu întreg ca să formulezi o comandă simplă. Lecția te pregătește pentru un schimb de bază și arată unde confirmarea informației este mai importantă decât memorarea unei replici elegante.
Ca să spui „îmi place” în japoneză, poți folosi structura X が好きです — *X ga suki desu*. 好き — *suki* se comportă gramatical ca un adjectiv de tip な, nu ca un verb românesc conjugat. Această diferență explică de ce modelul de început folosește が și de ce nu adaugi ます după *suki*.
Adjectivele japoneze se împart, în practica de început, în două clase importante: adjective în い și adjective de tip な. Diferența se vede când descrii un substantiv și când formezi negația. În această lecție spui că o carte este interesantă, o cameră liniștită sau un obiect scump, fără să alegi clasa numai după ultima literă latină.
Arimasu și imasu exprimă existența sau poziția în multe propoziții japoneze de început. あります — *arimasu* se folosește în mod obișnuit pentru obiecte și plante, iar います — *imasu* pentru oameni și animale. Distincția pedagogică utilă nu este simplul „viu versus mort”: un copac este viu, dar în modelul obișnuit apare cu あります.
Negația în japoneză depinde de tipul expresiei pe care o negi. Pentru verbele politicoase învățate la forma ます, înlocuiești această terminație cu ません — *masen*. Pentru substantive, ai un alt model. Lecția te ajută să spui ce nu faci, să formulezi întrebări și să eviți un „nu” tradus mecanic din română.
Verbele japoneze la forma masu îți permit să vorbești politicos despre obiceiuri și acțiuni viitoare. Terminația ます nu se schimbă după „eu”, „tu” sau „ei”. În această lecție construiești o rutină scurtă cu verbe frecvente, alegi particulele necesare și observi de ce forma de prezent japoneză este mai bine numită „non-trecut”.
Ora în japoneză se exprimă cu un număr urmat de 時 — *ji*, dar câteva ore au lecturi speciale. Zilele săptămânii formează o serie separată, utilă când stabilești o întâlnire. În această lecție citești ore întregi și jumătăți de oră, recunoști zilele și formulezi un program scurt, fără să amesteci ora cu durata.
Numerele în japoneză de la 1 la 100 se construiesc în mare parte prin combinarea unităților cu zece. Înveți mai întâi 1–10, apoi citești 23 ca „doi-zece-trei”. Există însă lecturi alternative și numărători care schimbă forma. Lecția separă numărul simplu de numărarea obiectelor, ca să nu aplici aceeași formulă peste tot.
Particulele în japoneză sunt cuvinte scurte care arată rolul unor fragmente din propoziție. は, が și を nu se traduc prin câte un cuvânt românesc fix. Pentru început, le înveți în structuri complete: tema despre care vorbești, informația identificată și obiectul unei acțiuni. Lecția explică un nucleu practic, fără să pretindă că rezolvă toate diferențele dintre は și が.
Primele întrebări în japoneză pot porni de la un enunț simplu cu un substantiv și です — *desu*. Adaugi か — *ka* pentru o întrebare politicoasă și păstrezi ordinea de bază. În această lecție înveți să identifici un obiect, să întrebi despre o persoană și să răspunzi fără să traduci mecanic structura românească.
Saluturile în japoneză se aleg după momentul zilei, relația dintre oameni și situație. Pentru un început sigur, învață câteva formule politicoase și o prezentare de trei propoziții. Nu ai nevoie de o listă de cincizeci de expresii: ai nevoie să recunoști când se folosește fiecare și să poți răspunde fără o pauză lungă.
Pronunția japoneză devine mai clară când urmărești durata sunetelor, nu doar literele din transcriere. O vocală lungă, un っ mic sau un ん păstrat corect pot distinge cuvinte. În această lecție exersezi ritmul de bază, citești exemple contrastive și înveți ce poate explica textul și ce trebuie verificat prin ascultare.
