Moneda mai ușoară: cântăriri cu balanța
Balanța are trei rezultate posibile. Alegi grupurile, verifici fiecare ramură și deosebești numărul garantat de un caz norocos.
Înapoi la blog

21 octombrie 2026
5 min citire
În compunerea f∘g, aplici mai întâi funcția g, apoi funcția f: rezultatul este f(g(x)). Valoarea x trebuie să aparțină domeniului lui g, iar rezultatul g(x) trebuie să fie admis de f. Ordinea aplicării și domeniul sunt la fel de importante ca simplificarea formulei.
Lecția folosește exemple originale de compunere pentru pregătirea BAC. Când funcțiile sunt date prin formule, precizăm domeniile folosite și verificăm unde are sens expresia compusă. Nu presupunem că schimbarea ordinii produce aceeași funcție.
Scrierea (f∘g)(x) se citește f aplicat lui g de x. Funcția din dreapta acționează prima. Poți reprezenta procesul prin schema x → g(x) → f(g(x)).
Dacă g(x)=2x+1 și f(x)=x², atunci f(g(x))=(2x+1)². În schimb, g(f(x))=2x²+1. Pentru x=1, prima expresie dă nouă și a doua dă trei, deci cele două compuneri nu sunt egale.
Parantezele păstrează întregul rezultat intermediar. Înlocuirea lui x din f cu 2x+1 înseamnă că ridici la pătrat toată expresia, nu numai termenul 2x. Dezvoltarea poate fi făcută ulterior, dacă ajută cerința.
Luăm f(x)=3x−2 și g(x)=x+4, ambele definite pe R. Pentru f∘g obținem 3(x+4)−2=3x+10. Pentru g∘f obținem (3x−2)+4=3x+2.
Ambele compuneri sunt definite pe toată axa, dar formulele diferă. Faptul că cele două funcții inițiale sunt liniare nu garantează comutativitatea compunerii. Ordinea trebuie calculată, nu ghicită după tipul funcțiilor.
Dacă cerința este (f∘g)(2), poți calcula direct g(2)=6, apoi f(6)=16. Formula compusă dă același rezultat: 3·2+10=16. Cele două drumuri oferă un control independent al înlocuirii.
Pentru expresia f(g(x)), verifici mai întâi că x este admis de funcția interioară g. Apoi verifici că valoarea obținută aparține domeniului lui f. Ambele condiții trebuie satisfăcute simultan.
| Etapă | Întrebare | Ce poate exclude valori |
|---|---|---|
| Aplicarea lui g | Există g(x)? | Radicali, numitori, domeniu declarat |
| Aplicarea lui f | Este g(x) în domeniul lui f? | Restricțiile funcției exterioare |
| Simplificare | Am păstrat condițiile inițiale? | Factori anulați sau formule extinse |
În limbaj formal, pentru o compunere definită pe tot domeniul lui g, imaginea lui g trebuie să fie inclusă în domeniul lui f. În exercițiile cu formule, putem determina domeniul maxim pe care expresia compusă este admisă, restrângând corespunzător funcția interioară.
Fie f(u)=√u, cu u≥0, și g(x)=x−2, cu x real. Expresia f(g(x)) este √(x−2). Domeniul său maxim este [2,+∞), deoarece rezultatul lui g trebuie să fie nenegativ.
În ordine inversă, g(f(x))=√x−2, cu domeniul [0,+∞). Funcția g acceptă orice număr real, deci nu adaugă restricții peste cele necesare radicalului inițial.
La x=1, compunerea g∘f există și are valoarea minus unu, în timp ce expresia f∘g nu este definită în numere reale. Diferența dintre compuneri poate apărea atât în formulă, cât și în domeniu.
Considerăm f(u)=1/u, definită pentru u nenul, și g(x)=x²−1, definită pe R. Expresia f(g(x)) este 1/(x²−1), iar domeniul exclude minus unu și unu.
În sens invers, g(f(x))=1/x²−1, iar domeniul exclude numai zero. Nu poți folosi domeniul unei compuneri pentru cealaltă. Prima interzice zerourile lui g, a doua interzice chiar intrarea zero în f.
Într-o rezolvare, scrie domeniul lângă formulă. Două expresii care par apropiate pot defini funcții diferite dacă intrările admise nu coincid. Acest lucru devine esențial când trebuie să verifici egalitatea unor funcții.
Pentru f(u)=u² pe R și g(x)=√x pe [0,+∞), compunerea f∘g este x, dar numai pentru x≥0. Pătratul radicalului întoarce numărul inițial în domeniul în care radicalul exista.
Compunerea g∘f este √(x²)=|x|, definită pentru orice x real. Nu este funcția identitate pe toată axa: pentru x=−3, rezultatul este trei. Pe numere nenegative coincide cu x, dar pe numere negative produce opusul lui x.
Acest exemplu leagă compunerea de înțelegerea proprietăților operațiilor. Afirmația „radicalul și pătratul se anulează” trebuie însoțită de ordine și domeniu pentru a fi corectă.
Fie f(u)=u+1 pentru u<0 și f(u)=u² pentru u≥0. Considerăm g(x)=x−2. Pentru a alege ramura lui f(g(x)), comparăm x−2 cu zero, nu pe x cu zero.
Dacă x<2, avem f(g(x))=(x−2)+1=x−1. Dacă x≥2, avem f(g(x))=(x−2)². Punctul de separare s-a deplasat la doi deoarece argumentul funcției exterioare este g(x).
La x=2 folosim a doua ramură și obținem zero. La x=1 folosim prima ramură și obținem tot zero. Faptul că două intrări au aceeași valoare nu schimbă regula de selectare a ramurii.
Pentru f(x)=x² și g(x)=x−1, rezolvăm (f∘g)(x)=9. Formula este (x−1)²=9. Rezultă x−1=3 sau x−1=−3, deci x=4 sau x=−2.
Ambele funcții sunt definite pe R, deci nu avem restricții suplimentare. Verificarea se poate face în două etape: g(4)=3 și f(3)=9; g(−2)=−3 și f(−3)=9. Nu pierde ramura negativă la rezolvarea pătratului.
Nu. Produsul înmulțește valorile f(x) și g(x), în timp ce compunerea introduce rezultatul unei funcții ca argument al celeilalte. Pentru f(x)=x+1, f∘f este x+2, iar produsul f·f este (x+1)².
Poți face calcule auxiliare, dar domeniul trebuie justificat pornind de la aplicările inițiale. O simplificare nu extinde automat mulțimea intrărilor admise.
Calculează o valoare atât succesiv, cât și prin formula finală, apoi verifică domeniul. Alege exerciții din arhiva BAC; pentru feedback pe ordinea funcțiilor și ramuri, compară anunțuri de matematică.
Official curriculum reference
Official curriculum reference (www.edu.ro)Balanța are trei rezultate posibile. Alegi grupurile, verifici fiecare ramură și deosebești numărul garantat de un caz norocos.
Desfaci ultima operație prima, păstrezi stările intermediare și verifici în sens direct. Exemple cu fracții din rest și pași care pierd informație.